Se afișează postările cu eticheta blogosfera. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta blogosfera. Afișați toate postările
De fapt, era ieri, dar ca o vacuta ocupata cu proiecte si referate ce am fost, am uitat complet :( shame on me! Dar mai bine cu o zi mai tarziu decat cu un an mai tarziu sau decat...niciodata.


Da, chocolatefollie.blogspot.com a implinit ieri un an de existenta. Asta nu inseamna ca chocolatefollie.wordpress.com a dat coltul de tot...sa spunem doar ca e in moarte cerebrala si ca a devenit o leguma, din pacate. Am plans mult dupa blogul vechi ( datorita lui sunt prezenta in blogosfera de 2 ani si 3 luni ), cu el incepusem, cu el ma facusem cunoscuta, el era marca mea, era mai mult decat un jurnal, era foarte impregnat de mine si de parerile pe care le aveam eu pe la 18-19 ani. Cand l-am pierdut, a fost ca si cum cineva ar fi incercat sa imi stearga mai bine de un an de viata...Dupa cateva saptamani in care am incercat sa il resuscitez fara succes, am preferat sa iau eu cateva vitamine, sa ma fac mare si puternica si sa incep din nou. E adevarat, de acest blog nu m-am mai ocupat atat de mult, nu am mai avut nici timp sa trec pe la bloggerii mei de suflet si am devenit un pic mai rece. Asta e etapa de 19-20 de ani; sper ca viitoarea sa fie mai buna si mai...calda.
All in all, nu vreau sa dau dovada de modestie si chiar sunt mandra de mine ca am reusit sa o iau de la capat. Poate a fost ceva minor pentru unii, dar ar trebui s-o ia mai mult ca pe o lectie de viata: cand altii ti-au dat un sut si te-au pus la pamant, zaci cat zaci dar dupa aia pui manuta si te ridici, ca doar nu poti sa ramai mereu la orizontala, nu? Chocolatefollie.wordpress.com a fost o victima colaterala a unor certuri si a unor reactii bolnave. Chocolatefollie.blogspot.com a fost o invingatoare pentru ca exista si pentru ca ieri a facut un anisor de viata! <3




22:54
De un an si patru luni sunt prezenta pe blogosfera: de un an si o doua luni pe blogul vechi a carui poveste deja o stiti si de doua luni de-abia pe acest blog. In timpul asta poate am facut greseli, poate am deschis subiecte nepotrivite, poate am fost rea, poate am criticat prea mult fara sa am motive reale. M-am mai intepat putin cu Lusio, dar acum suntem ok, m-am certat la cutite cu Autorul, dar cand am discutat si in privat, ne-am dat seama ca pana la urma nici unul dintre noi nu era atat de nenorocit. Insa mi-am dat seama ca in alte cazuri am fost totusi prea indulgenta...


Din dorinta de a accepta absolut orice parere din partea oricui, in trecut toata lumea putea comenta ce dorea pe blogul meu, chiar daca era de bine sau de rau, pentru ca ar fi primit indiscutabil raspunsul meu. Si asa cu unii am ajuns sa ma cert si nu mi-a facut placere. De-asta am ajuns la urmatoarea idee, poate egoista si aroganta, dar e a mea: voi publica doar comentariile pe care le doresc eu. De ce? Foarte simplu! Pentru ca e blogul meu si nu permit sa fiu jignita pe proprietatea mea si nu stiu cati dintre noi ar permite asta. E ca si cum cineva m-ar jigni in propria mea casa. Unora poate sa va convinga asta, altora nu, eu nu oblig pe nimeni sa imi citeasca blogul. Cine o face, o face de placere. Sa nu va ganditi ca o sa accept doar laude, ci si comentarii critice, dar constructive. Stiu ca cineva mi-a reprosat ca nu ii place aspectul blogului meu si am promis ca o sa-l schimb, inca ma gandesc la culori. Cei care au idei diferite de ale mele sa ii dea inainte cu ele, discutam pana ajungem la un consens, mai aflam lucruri noi etc. Dar in limita in care nu ajungem sa vorbim ( sau sa tastam mai bine zis ) aiurea...
Inca un lucru pe care nu il voi mai permite sub nici o forma este tipul de comentariu ANONIM. De ce asa? De ce nu aveti curajul sa publicati macar un nume, ca sa stie si bloggerul cu cine vorbeste? Mai ales pentru ca acesti anonimi obisnuiesc sa critice fara temeiuri. Si, bineinteles, pentru ca ii gura pe dinainte, ei nu au bloguri. Nu stiu daca am mai scris asta, dar ma irita foarte tare persoanele care nu au blog dar totusi comenteaza si comenteaza foarte urat, evident! Inainte sa incep sa scriu pe blog, si eu eram doar o simpla cititoare si mereu ma gandeam la aspectul acesta: domne', omul asta care debiteaza ceva intr-un articol si-a batut cat de cat capul cu el si de fapt, isi bate capul cu fiecare articol pe care il scrie; eu oare as putea face asta? As putea scrie macar de cateva ori pe saptamana timp de luni de zile? As avea atatea idei, indiferent daca sunt bune sau mai putin bune? Deci as ruga persoanele care doar citesc si nici nu au un nume macar sa ia in considerare aceste aspecte, pentru ca, stiu si ele, sunt de bun simt.
Am mai fost sfatuita de alte bloggerite sa iau in seama doar criticile constructive, dar mi-am zis ca trebuie sa dau dreptul oricui de a se exprima. Am sa fac asta si mai departe pentru ca nu am autoritatea si nici intentia de a interzice anumite cuvinte, doar ca nu le voi mai accepta pe blogul meu. Eu stiu ca romanul s-a nascut si critic si poet, dar daca intr-adevar are ceva de spus, sa o faca pe spatiul lui, nu pe al altora. Si mai stiu ca si ne place, place, place sa ne ridicam ochelarii de pe nas si sa aruncam cu rosii stricate in cei care scriu sau fac ceva, chiar daca reprezentatia lor a fost buna, jalnica sau pur si simplu noi suntem subiectivi, avem capsa pusa pe respectivii si ne gandim noi sa ne ascundem in spatele unui Anonim si sa ne dam drumul la cuvinte, ca masca ne protejeaza, ce mama naibii. Sa fim seriosi...Cei care doresc pot sa ma injure au deci tot dreptul, dar s-o faca in gand! :) Multumesc pufos!
11:44
Copyright © 2015 Dana Carastoian | Designed by VeeThemes.com