Incep sa cred ca am tupeu sa il numesc asa...din nou! Anul trecut cand am scris bilantul pe 2010, cineva probabil a considerat ca ii lipsea ceva si s-a gandit ca e mai bine sa-l "lipseasca" de tot . Tre' sa-i fac cinste totusi, daca nu ar fi fost ea, nu as mai fi luat-o de la inceput pe Blogspot si nu mi-as fi demonstrat mie ( inca o data! ) ca am puterea sa o iau de la capat. Asa ca, noroc si la mai mare, Blondis!
Buuuun, deci cum a fost 2011. Greu pentru toata lumea! Pentru ca sunt sigura ca pe toti ne apuca nervii pe anul trecut cand stam sa ne gandim ce ne-a adus. Nu pot sa ma victimizez, desi nu-mi vine nici sa bocesc dupa vremurile de altadat'. Nu stiu despre altii, dar eu sunt sigura ca am crescut. Nu numai in buletin, ci si in ochii mei si ai altora.
Anul trecut "am depus" in cutiuta mea speciala vreo 18 biletele cu rezolutii pentru 2012 ( am spus ca imi iau alta cutie mai mare, nu am facut-o, deci din start am de facut ceva de la 1 ianurie incolo!). Le-am tinut pentru mine pe cele cu "sa mai slabesc 2 kg" si "sa-mi iau o pereche de pantofi cu toc de 16", asa ca le-am asternut in scris numai pe cele foarte importante. Daca ar fi sa fac o statistica, am reusit sa duc la bun sfarsit 12 rezolutii, sa indeplinesc pe jumatate vreo 5 si doar una sa nu imi iasa deloc. Pretty good, i would say. Stiu totusi ca 2011 nu va ramane in amintirea mea datorita cifrelor, ci mai degraba datorita tuturor evenimentelor care m-au marcat: implinirea varstei de 20 de ani, primul job cu acte in regula, primul an de facultate, prima vara de studenta, prima relatie propriu-zisa de lunga durata etc etc.
Imi gasesc oarecum greu cuvintele in momentul de fata pentru ca sunt cu mintea la rezolutiile pentru 2012 ( nu iau in considerare sub nici o forma sfarsitul lumii!). Nu le scriu aici, pentru ca nu se vor mai indeplini. Pot spune doar ca cel mai tare imi doresc sa nu simt inceputul...Am mai scris-o de 1000 de ori si o sa ma plang la toata lumea: nu imi plac multe dintre inceputuri, iar luna ianuarie este oribila pentru mine! Daca gasesc ceva frumos in toate celelalte luni, ianuarie nu are nimic bun, din punctul meu de vedere. Asa ca, imi doresc sa treaca cat de repede posibil! Siiiii, la fel ca anul trecut, promit sa ne vedem tot aici si in 2012 ( puteti sa fiti siguri ca o sa tai maini si picioare daca se va mai intampla ceva cu bloguletul meu :D ). So... sa aveti un revelion minunat si un an nou cat mai fericit!




A inceput cosmarul. E ceva ce stiam ca va veni ( ma avertizase si Delia acum ceva timp, ea deja trece prin asta ), doar ca m-a luat prin invaluire aseara si m-a facut sa raman cu piftia in gat. Verisoara mea de doar 10 ani ma admira ( so cute! ), se minuneaza de varsta mea si vrea sa fie ca mine ( so cute! ) si ma intreaba cand o sa fac un bebe ( so horror! ).
- Pai nu crezi ca ar trebui sa il faci?! Ai 20, mergi pe 21!
Si cateva rude de langa noi asteptau zambitoare raspunsul.


Evident, nu m-am prins de chestia asta pana anul trecut, cand am plecat in Bucuresti. Ma refer la partea mai profunda a lucrurilor, nu la clasica suprafata cu " Mosul le aduce cadouri copiilor cuminti".
M-am copilarit mult zilele astea. Cu lucruri marunte. Si m-a lovit gandul asta de-abia acum 5 minute. Ma dau pe langa mama cand gateste, mananc non stop bomboane Raffaello ( semn clar de sarbatoare; cand eram mica, le primeam doar cu ocazii speciale pentru ca erau cam scumpe ), mai am putin si intru in transa privind bradul ( luminite rosii, care se fac albastre, apoi galbene, apoi verzi...nu, iar albastre! ), imi pun vin fiert intr-o cana pe care jumatate o bea mama pentru ca eu ma ametesc prea repede, siiiii...m-as uita in continuu la desenele animate ale copilariei in timp ce mananc portocale.
Nu ma refer la "Sailor Moon" sau la "Dragon Ball", serialele pentru copii difuzate pe TVR-uri de obicei acum...10-15 ani. Zilele trecute am vazut "Anastasia". E ca un ritual: ma uit an de an in luna decembrie la acest desen pentru ca se potriveste perfect cu perioada. Daca l-as privi in mijlocul verii, n-ar mai avea absolut nici un farmec. Aseara am privit "101 dalmatieni" pentru a mia oara. Si tot ma sperie Cruella. In seara asta am revazut deja "Bambi" si planuiesc sa adorm cu "Doamna si vagabondul". Cand eram micuta, aveam o jucarioara de la Mc: o cusca din care iesea Lady. Probabil am dat-o altor copii in urma cu ceva timp. Sper doar ca ei sa aiba habar de cine au fost personajele respective... Pentru ca eu o sa mi le reamintesc si la 70 de ani!


Mi s-a pus pata pe muffins-urile alea colorate pe care le vad in poze pe net, la televizor sau prin unele cofetarii. Si vreau si eu sa pun cateva pe masa de Craciun, ca sa imi dau invitatii pe spate. Problema este ca nu as vrea sa cumpar prajiturelele, as vrea sa le fac eu cu mami acasa ( profit cat mai mult de faptul ca este cu mine ). Aici ma mai impiedic de o dificultate: nu gasesc retete ca lumea pe internet. Da, as putea sa le traduc pe cele in engleza, dar unele ingrediente nu prea au echiavalent la noi. Si da, as putea sa caut mai bine sau chiar sa improvizez, dar mi-e oarecum lene. Daca aveti vreo idee despre cum as putea sa gatesc minuni ca cele din pozele de mai jos, help me :D. Daca nu, tot nu ma voi da batuta!




De cativa ani incoace, nu prea am mai simtit Craciunul asa cum o faceam cand eram in scoala generala. Nu stiu ce s-a intamplat, nu cred ca tine de maturizare, sunt oameni care si la 50 de ani se bucura de aceasta sarbatoare mai ceva ca un copil de 5 ani. Si nu cred ca e ok ca nu ma mai entuziasmez asa de mult ca inainte...:(.



Sunt insa lucruri mici care imi starnesc starea specifica acestei perioade. Putine. Ciocolata calda, vinul fiert, zapada ( din pacate, lipseste cu desavarsire ), impodobirea bradutului, luminitele din oras, mall-urile decorate frumos, targurile din oras cu tematica de Craciun, atmosfera din cafenele sau de la facultate... Si cum ieseam ieri nervoasa din Afi din cauza ca nu am putut sa-mi savurez Mc'ul in liniste ( galagie mare si niste colinde cantate jalnic rasunau in tot mall-ul ), am trecut pe langa o cafenea ( cred ca Bohema se numea :-? ), decorata cu luminite si din care se auzea Perry Como- "Magic Moments". Daca nu eram obosita si nu trebuia sa ajung acasa, as fi intrat acolo cu draga inima. Pentru ca a fost unul din putinele "momente magice" din luna asta cand am simtit ca vine Craciunul!

Exista oamenii aceia speciali din viata ta langa care te simti bine oricum ai arata si indiferent prin orice ai trece. Oameni de care iti e dor din clipa in care le spui "la revedere", chiar daca ii vezi aproape zilnilc. Sunt oamenii cu care faci chestii  mici in fiecare zi, dar de care iti aduci aminte constant pentru ca poti scrie lejer cu ele cele mai frumoase povesti din viata ta. Cu toate ca te mai certi cu ei, te chinui cu chiu cu vai sa stai suparata cateva zile, ca macar sa vada ca nu e ok ce s-a intamplat. Mai mult nu iti iese pentru ca nu ai cum...Sunt oamenii care te sustin in orice ai face, mai mult sau mai putin, asa cum pot ei. Oameni care te alinta, care te privesc atat de frumos si cu atata dragoste incat te fac sa te simti ca cea mai bogata persoana din lume!
Sunt oameni pe care ii iubesti intr-un fel sau altul: prieteneste, profund, ca pe un membru al familiei. Prietenul meu beneficiaza de toate aceste tipuri de iubiri din partea mea...La multi ani, Tibi! :) Sa fii fericit si iubit (numai) de mine!