Se afișează postările cu eticheta dor.. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dor.. Afișați toate postările
...cu dor de duca, leneveala, cu dor de mare si de stat pe nisip, cu nerabdarea de a-mi reincarca bateriile. Eu bat din degete pentru doua saptamani din luna august, doua saptamani care vor reprezenta vacanta mea pe anul acesta. Pana atunci, stau in birou si lucrez cu castile pe urechi ascultand valurile din melodia "Adios Ayer" a lui Jose Padilla. Fac drumuri dus-intors pana in aeroportul Otopeni, locul unde se desfasoara un eveniment din cadrul campaniei Consumator European (n-aveti cum sa nu stiti macar unul din sporturile tv) al carui scop este sa informeze pasagerii despre drepturile pe care le au atunci cand iau avionul spre un stat din UE. Dincolo de aranjat info corner-ul, de pregatit materiale informative, de pregatit stiri si de facut monitorizari, statul cu orele in aeroport imi provoaca, vorba colegelor, o pofta imensa de a pleca in vacanta peste hotare. Si o oarecare depresie, in acelasi timp. Dar va veni si momentul meu.
Pana in august cutreier magazinele in cautare de rochite vaporoase pe care sa le inaugurez la mare. Privesc fotografii facute pe malul marii si ma gandesc la cum voi poza eu in minunata zi in care voi iesi cu Habiba la un shooting specific noua. Seara stau intinsa in pat si printre scenele din Grey's Anatomy mai arunc o privire la posterele de pe pereti cu rasaritul din Mamaia si cu batranelul care de cativa ani incoace cutreiera aceeasi portiune de mal, la aceeasi ora a diminetii.
Eu inca astept cu sufletul la gura cele doua saptamani care sunt sigura ca vor dura cat un moment, dar care imi vor defini vara. Le astept nu numai pentru vacanta in sine, ci pentru sentimentul pe care il voi avea in clipa in care ma voi urca in autocar cu tot cu bagaje. Voi sti atunci ca las in urma ore grele de munca, vise implinite, experiente profesionale dupa care tanjeam de mult timp si oameni pe care imi doream sa ii cunosc. Imi voi pune castile in urechi si ochelarii la ochi si voi porni spre Constanta cu o satisfactie imensa, cu inima impacata si cu minunata senzatie ca imi merit vacanta!

Am o camasa. E barbateasca si e albastra si daca as vedea-o intr-un magazin nu as cumpara-o nici pentru tata, nici pentru iubitul meu, pentru ca pur si simplu nu imi place. Nici macar nu e alba, cu maneca lunga si nu arat sexy in ea asa cum am vazut eu prin filme. Are maneci scurte si nu vine bine, fundul meu nu arata frumos in ea.
Am o camasa. Nu sta ca lumea pe mine si nici macar pe posesorul ei. De fapt, nu ar sta bine nici macar pe un gard. Daca ar fi fost a mea, as fi aruncat-o de mult.
Am o camasa. A stat mai mult in intunericul unui dulap vechi si a fost atinsa deseori cu disperare de o pisica nebagata in seama, singura, ahtiata dupa alint, dar ignorata deseori de proprietari din motive simple: lipsa de timp, nestat acasa, treaba, drumuri de colo colo prin oras sau prin tara.
Am o camasa. Genul ala de camasa pe care as purta-o cand as face curatenie, pentru ca ma apoi s-o mototolesc pe undeva si s-o las intr-un colt de camera pana cand vine Habiba sa ma intrebe daca e a mea. Si m-as face ca ploua.
Dar am aceasta camasa. Care nu este a mea, dar pe care nu o voi mai da inapoi. Si e urata, dar e cea mai frumoasa. E singura haina care tine dorului de cald cand posesorul de fapt si de drept nu este prin preajma. Nu arata ca in filmele romantice, ca atunci cand ea adoarme imbracata in camasa lui, dar parfumul cu care este data depaseste cu mult un pat cu petale de trandafiri si alte dulcegarii pe care nici noi nu le mai credem oricum. Nu e alba, e albastra, dar daca s-ar decolora ar fi ca si cum mi-ar ramane pielea patata. Are maneci scurte, dar daca le-ar avea mai lungi, ar fi ca si cum as trai cu ceva in plus anexat corpului meu si nu as sti ce. E camasa pe care o port peste o pijama roz mult mai frumoasa, dar mai fada sentimental. Si n-as purta cu atata extaz si zambete tampe nici macar un costum de Louis Vuitton, pentru ca nu se mai poarta de mult aparentele intr-o relatie, ci fericirea...

Exista oamenii aceia speciali din viata ta langa care te simti bine oricum ai arata si indiferent prin orice ai trece. Oameni de care iti e dor din clipa in care le spui "la revedere", chiar daca ii vezi aproape zilnilc. Sunt oamenii cu care faci chestii  mici in fiecare zi, dar de care iti aduci aminte constant pentru ca poti scrie lejer cu ele cele mai frumoase povesti din viata ta. Cu toate ca te mai certi cu ei, te chinui cu chiu cu vai sa stai suparata cateva zile, ca macar sa vada ca nu e ok ce s-a intamplat. Mai mult nu iti iese pentru ca nu ai cum...Sunt oamenii care te sustin in orice ai face, mai mult sau mai putin, asa cum pot ei. Oameni care te alinta, care te privesc atat de frumos si cu atata dragoste incat te fac sa te simti ca cea mai bogata persoana din lume!
Sunt oameni pe care ii iubesti intr-un fel sau altul: prieteneste, profund, ca pe un membru al familiei. Prietenul meu beneficiaza de toate aceste tipuri de iubiri din partea mea...La multi ani, Tibi! :) Sa fii fericit si iubit (numai) de mine!