Când cea mai bună prietenă a mea ieșise pe ușă cu ultimele bagaje, mă podidise plânsul și mai tare pentru că începusem să realizez ce avea să se întâmple. Mă plimbam prin casa pe jumătate goală doar cu întrebările mele răsunând între pereții săi și știm cu toții că ecoul nu dă cele mai bune sfaturi...

I-am văzut lucrurile lui buluc în casă într-o zi de duminică. Am încercat să îi fac loc în dulapuri, dar nu știam cum să reamenajez camera Corinei. Apoi am înțeles și de ce: nu mai avusesem niciodată o sufragerie a mea de decorat. După ce am reușit să mut câteva cutii, ne-am tot urmat unul pe altul cu grijă, cu o anumită teamă parcă de a nu ne sparge la o privire sau o ciocnire în bucătăria minusculă. Am priceput din nou de ce: nu mai stătusem niciodată doar noi doi în toată casă și nu știam în ce încăpere ar trebui să ne petrecem mai mult timp.

Către primele nostre nopți reușesc acum să privesc ușurată, deși cuvintele ne ieșeau pe gură cu greutăți de zece kilograme în jurul lor. Ne cuibăream în plapumă și, acolo, în acele momente de semi liniște, avea el curaj să spună ceva ce ne frământa pe amândoi: 3 zile de când stăm împreună și încă te iubesc. Apoi ne umfla râsul pe amândoi, din nou însă, cu o măsură înjumătățită.

Au trecut cinci ani de când ne iubim, dar două săptămâni de când locuim împreună și trăim un nou început. I-am dat cu teamă cheile de la casă, fără să realizez că pe cele de la inima mea le avea de mult, și că dacă nu a stricat nimic acolo, niște farfurii sparte în bucătărie ar fi fost o prostie. Ne-am pus amândoi atâtea întrebări, fără să știm că ne-am răspuns constant la ele, în fiecare zi, de acum cinci toamne încoace. Ne-am gândit atât de mult la locul din casă în care ar trebui să stăm, când el a fost mereu fix între noi, unul în brațele celuilalt. Dar am înțeles amândoi cât de fericiți eram de fapt, într-una din serile trecute când priveam către lună printre gene și am știut că nu avea niciun rost să ne întrebăm dacă aveam să dormim bine împreună, pentru că cele mai frumoase vise le trăiam deja.

Au trecut 1825 de zile și încă te iubesc, și o să continui să o fac mult după ce o să pierdem numărătoarea.

5 ani brate casa cheie cuplu inima intrebari mutat impreuna cu iubitul te iubesc

12:16

De parca nu e si asa destul de greu de stat intr-un piept...

Unele piepturi sunt prea mici pentru inimile mari care par sa sara de la locul lor la fiecare emotie. Nu e ca si cum ele ar vrea sa ajunga tocmai in gat, pentru ca apoi vor deveni cuvinte si toata lumea stie ca inimile care vorbesc ajung sa fie reduse la tacere de cele care nici macar nu stiu sa bata.

Alte piepturi sunt prea mari si inimile se pierd in ele, in cautarea curajului de a privi macar o data catre o alta inima. Ele sunt cele care trebuie sa fie gasite, pentru ca se ascund dupa vreo coasta sau chiar in spatele unui plaman - poate ca de-asta ni se taie cateodata respiratia atunci cand ne indragostim.

Exista apoi piepturile puternice, mai rezistente decat piatra, otelul si tristetea. Sunt facute din amintirile oamenilor care au rupt ceva din interiorul individului, din cuvintele rostite doar noaptea in somn si niciodata cu ochii deschisi, de lumina si aerul proaspat al fiecarei zile care urmeaza sa vina. Sunt piepturile dure care protejeaza inima de orice, dar care nu stiu sa se lase imbratisate de alte piepturi.

In final, sunt piepturile slabe. Poate au fost asa de la inceput sau poate s-au inmuiat odata cu anii. Sunt piepturile in care "te iubesc!", "multumesc!", "esti cel mai important om pentru mine" patrund cu usurinta. Din nefericire, la fel fac si "te urasc!" sau "nu te mai vreau in viata mea". Inimile lor sunt smulse, vertebrele nu reusesc sa tina de ele intrucat coloana e de fiecare data paralizata de durere. Smulse si aruncate in lume. Seci si singure. De ce si-ar mai dori oare sa revina intr-un piept gol, plin de amintiri neplacute? De ce si-ar mai dori oare sa simta alte inimi batand alaturi de ele..?

coloana cuvinte durere emotie inima piept plaman puternic slab

12:49

Noua oamenilor ne este atat de usor sa ne pierdem pentru ca suntem facuti din lucruri mici micute, insesizabile pana si de cele mai fine lupe. Ne uitam gandurile pe peste tot pentru ca Doamne, sunt cu milioanele, si capul nostru este doar unul. Ni le cautam apoi disperati prin agende, post it-uri si alarme pe telefon, prin tot felul de aplicatii complicate, dar nu suficient de complexe pentru a detecta orice mic gandulet lasat intr-un colt intunecat al apartamentului. Apoi ne ratacim sentimentele. Ne gandim si ne razgandim, plecam de langa un om si ne intoarcem la el, pentru ca inimioara noastra este una si trairile noastre de zi cu zi incap cu greu in fiecare bataie a ei. Si cuvintele - astea parca sunt menite sa fie pierdute, uitate pe moment, uitate definitiv, sau, dimpotriva, imposibil de indepartat din adancul persoanei noastre. Le scriem prin jurnale, prin sms-uri, biletele, uneori cu mana ferma, alteori cu ea tremuranda, ca si cum am smulge din intregul univers cateva litere pentru a forma doua sau trei cuvinte insemnate. Si deseori ne pierdem cu firea, ceea ce pentru mine este similar cu pierderea de sine. Uitam cine suntem cand devenim nervosi, suparati, panicati, extrem de agitati, ingrijorati. In acele momente cred ca nu avem altceva de facut decat sa ne cautam pe noi insine in fiecare coltisor care poate insemna "EU". In familie, persoane iubite, activitati preferate, in lucrurile cu adevarat importante care ne definesc. Treptat, adunam cate un gand, cate un sentiment, ne gasim cuvintele si ne revenim. Dar de fiecare data trebuie sa pornim de la ideea ca suntem doar oameni, si da, ne pierdem atat de des incat ma mir ca mai reusim sa dam de noi. Ideea este ca ni se intampla si trebuie sa trecem peste. Pana la urma, asta este un lucru care ne defineste ca oameni: pana si cel mai pragmatic si mai organizat dintre noi uita unde se pune pe sine cateodata.

a uita agende cap complex cuvinte eu familie fire ganduri inima jurnale lucruri marunte oameni pierdut sentimente sine

22:06

Via: Maria

broken heart cheated inima iubire mandrie motive

23:30

Metaforic vorbind, inimile au toate formele si dimensiunile posibile - generoase, pline de entuziasm, ranite, de gheata, meschine, sangerande, gata sa explodeze, mai usoare decat aerul. Unele sunt greu de gasit, iar multe sunt foarte greu de "citit". Simbolul acela dragut pentru inima este universal recunoscut.[...] Parte de sus, umflata, grasuta si rotunjita este coapta si plina de emotie, in timp ce varful inclina spre promisiunea de a nu te parasi niciodata. Simbolul este vechi si probabil ca nu i se poate atribui o origine unica - dar forma umana ofera cu certitudine o dovada clara in privinta provenientei inspiratiei.

Kim Cattrall - Sexual intelligence

carte citate dimensiuni forme inima Kim Cattrall Sexual intelligence simbol uman

12:02