Se afișează postările cu eticheta roz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta roz. Afișați toate postările
Sunt Dana si nu-mi plac schimbarile.

Sunt haotica lunea, sambata si uneori seara, dupa ora 22:00.
N-am avut niciodata o depresie adevarata, ci doar perioade in care nu ma regaseam in raspunsurile celorlalti.
Nu stiu daca vorbesc mai bine decat scriu.
Vorbesc noaptea in somn si visez ziua, dar doar atunci cand trebuie.
In generala, mi-am dorit sa fiu poeta, pana cand diriga mi-a spus ca asta nu e o meserie. Ce stie ea...
Copil fiind, imi placea mult culoarea roz, desi niciodata nu am vazut lucrurile asa.
Uneori, cand am cosmaruri noaptea, ma ridic in picioare si tip, pentru ca pe timpul zilei sunt nevoita sa imi infrunt visele urate.
M-am nascut si am crescut la mare, dar nu stiu sa inot si sunt fericita cu asta. Oamenii care s-au nascut la munte escaladeaza cu totii masivele muntoase?
Iubesc mult, dar imbratisez rar.


Sunt Dana si nu-mi plac schimbarile. Cred ca nici ele nu ma plac pe mine.



23:48
Pentru cei care stau mai mult pe langa mine, pare incredibil faptul ca in urma cu vreo 15 ani nu eram mancacioasa. Dar chiar deloc. Da, ca pentru orice copil, vocea mamei care ma chema la masa intrerupandu-mi joaca era un cosmar. Ba chiar mai mult: eram imposibila! Faceau cu randul si mama, si mamaia si strabunica prin curte cu farfuria de mancare si cu lingura dupa mine, doar doar printre doua topaieli as fi deschis gura ca sa mai iau o imbucatura de ceva. Si eu, cu o mirare profunda si cu o conceptie de care mi-as mai dori sa ma tin si acum, intrebam cu buza tremuranda: "Dar de ce trebuie sa mananc si aaazi? N-am mancat ieri cand am fost la bunica?".


 Data fiind situatia de fata, mama a trebuit sa se adapteze si sa apeleze la tot felul de tertipuri ca sa ma faca sa mananc. Cel de care imi voi aminti toata viata este orezul de la zane. Etimologia conceptului: cele trei zane ursitoare din desenul animat "Frumoasa din padurea adormita", al carui fan sunt si in ziua de astazi. Asa se facea ca orezul cu lapte nu ma incanta, dar de indata ce devenea roz, verde sau albastru, semn ca il vrajise vreo zana, devenea cel mai bun aliment de pe fata pamantului.
 
Si asa a ramas timp de multi ani. Singura diferenta este ca orezul de la zane se duce acum direct pe solduri, insa avand in vedere ca este o delicatesa furnizata cu greu direct de la ursitoare, detaliile legate de dieta sunt nesemnificative. N-am intrebat-o niciodata pe mama cum il prepara, si nici nu vreau sa stiu. Banuiesc ca nu e exagerat de dificil, dar nu vreau sa invat. Vreau sa ramana ea singura persoana din lume care mi-a preparat mie si care le va prepara si copiilor mei orez de la zane. Singura din lume care detine secretul si are pile la ursitoare :).







19:29
Anul trecut pe timpul asta eram destul de nostalgica. Eram in apropierea unei etape destul de importante din viata mea. In pragul bacului, al admiterii si al planurilor de mutare la capitala, m-am vazut obligata sa ma maturizez ( si mai mult decat eram ) intr-un mod fortat. Afara ploua, eu si sor-mea ne faceam nervi din cauza actelor pentru facultate si mai nimic nu iesea asa cum trebuie...
Acum imi dau seama de alte lucruri. Primul ar fi faptul ca, doar pentru ca locuiesc fara parinti si nu mai are cine sa aiba grija de mine zilnic, nu inseamna ca nu mai sunt un copil in adancul sufletului meu ( da, veti spune ca suntem cu totii, dar nu cred asta, sincer ). Asta pentru ca am grija sa ma pisicesc mereu cu Habiba, sa ne uitam la desene animate din cand in cand, sa ma prostesc de nu stiu cate ori pe zi si sa ma stramb la prietenul meu ( si invers ), sa ies prin parc la plimbare, sa ma bucur cand vad ceva roz. Faptul ca implinesc 20 de ani in noiembrie nu o impiedica pe mama mea sa imi cumpere papusi. M-am trezit acum o luna cu o papusica mica, rosie, exact ca acelea de care tarasc dupa ele fetitele din filme. Si i-am gasit un loc perfect langa radioul cu Barbie care ii apartine Habibei mele :D.
In al doilea rand, m-am prins eu ca adultii se bucura mai mult de 1 iunie decat copii. Pentru cei mici,  inseamna cadouri, joaca...poate doar o alta zi obisnuita in care se distreaza si primesc ce isi doresc. Pentru copilasii mai putin norocosi din centrele speciale, inseamna mult mai mult. Dar pentru tineri si adultii inseamna amintiri, ocazia de a retrai macar mental si sufleteste copilaria. Eu ma tot gandesc la Constanta, la bunica, la camera mea plina de jucarii de plus, la Parcul Tabacariei in care ma duceau ai mei cu bicicleta sau rolele, la Mc ( da, mergeam doar de cateva ori pe an cand eram mica ) si la jucariile pe care le primeam de acolo, la serbari, la premieri, la "Fata babei si fata mosului" spusa de mama pana la exasperare in fiecare seara, la papusa Aurica ( botezata asa de bunica ), la leaganul din curte la care de-abia ajungeam in urma cu 15 ani si care s-ar rupe probabil daca m-as aseza acum, la cat de fericita a fost copilaria mea. Da, sunt norocoasa. Despre prietenul meu nu pot spune acelasi lucru. El va fi nevoit sa ma duca maine la Mc in locul parintilor mei si sa ma suporte toata ziua cum topai si miorlai in continuu :D. La multi ani, ma copii!




Sursa fotografii: http://www.demotivare.com/

00:04
V-am amenintat imediat dupa ce am fost la opera ( la Aida ) ca o sa ajung sa vad si un spectacol de balet si am fost, domne'! Joi seara am fost cu fetele si cu prietenul meu sa vedem "Corsarul". Si ne-a cam placut. Desi eu si Habiba inca vrem sa mergem la "Lacul lebedelor". Probabil e nebunia asta care ne-a cuprins dupa ce am vazut "Black swan", dar nu mai conteaza. Ambitia noastra e una si o sa ne-o indeplinim!
Va spuneam de "Corsarul". Frumos spectacol. Bineinteles, l-am vizionat cat se poate de subiectiv, din punctul meu feminin de vedere. Si am desprins cateva concluzii, idei, mi-am pus intrebari:
1. Baietii in colanti arata mai bine ( unii chiar au fost un deliciu pentru privirile rimelate din public ) decat majoritatea fetelor cu maieute si tutu, care sunt cam plate in partea de sus.
2. Ma uitam azi cu Habiba la niste poze ale unor balerine si ne-am prins noi ca aveau patratele pe abdomen! Noi bocim sa avem burtica plata si ele sunt pline de muschi!
3. Inainte sa intram, am vazut in parcare o balerina superba. Am recunoscut-o dupa postura impecabila si dupa gratia cu care facea si doi pasi. Concluzie: daca o sa am o fetita, o sa o trimit la balet! Bineinteles, o sa am grija sa nu se umple de muschi. Dar cred ca acest dans ar ajuta-o sa se dezvolte armonios, sa aiba un stil de viata ordonat si nu in ultimul rand, sa ii ofere mamicii ei bucuria de a o vedea pe scena si de a o aplauda din tot sufletul ei!
4. Sala unde a avut loc spectacolul ma fascineaza! Decorul este parca desprins din palatul Romanovilor, asa cum am vazut eu cand eram mai mica in "Anastasia".
5. Mi s-a indeplinit visul de a vedea multe balerine imbracate in roz! Stiu ca a durat ceva, dar inca de cand eram mica imi doream sa am ocazia asta! A fost ca si cum as fi avut din nou 7 ani si scena era o casa plina cu papusi Barbie!
6. Cum naiba stau balerinele pe poante?!



  Poze facute de Habiba, as always :D.
12:56
Copyright © 2015 Dana Carastoian | Designed by VeeThemes.com