Nu ma inteleg. Desi ma cunosc de 20 de ani, tot continui sa ma surprind cu unele chestii. Problema este ca nu ma uimesc pe mine insumi cu ceva nou, nuuu, mie imi place sa imi repet mereu aceleasi prostii sau esecuri.
Nu pot sa inteleg nici un ruptul capului de ce nu imi ies niciodata lucrurile cum trebuie din prima. Nu sunt superficiala, ma chinui, incerc din rasputeri sa fac totul asa cum trebuie, pentru ca, in fond, nu e vorba de nimicuri la care ma gafez la inceput, ci de evenimente sau ocazii care imi pot marca viata. Asa mi s-a intamplat aproape de cand ma stiu: a trebuit mereu sa depun eforturi imense ca sa ajung unde imi doream pentru ca norocul nu m-a lovit niciodata din prima. In schimb, a fost al dracului de ironic si mi s-a mai fluturat o a doua oara prin fata, ca sa vad probabil ce am ratat. Insa de fiecare data am fost suficient de inraita incat sa-l prind, sa nu ii mai dau drumul si sa-l imbunatatesc cu ambitia mea. Asa se face ca: am intrat in clasa de bilingv engleza la liceu printre ultimii si am terminat printre primii, am intrat la facultate printre ultimii si acum sunt printre primii cu bursa si toate cele, am pierdut cateva functii importante doar ca sa le recapat dupa putin timp si sa devin om de baza pentru superiorii mei, a trebuit sa iau o nota mica la ceva pentru ca mai apoi sa ma intorc si sa ploua numai cu note de 10 pe drumul meu.
Niciodata nu imi ies lucrurile bine din prima. Asa ca ma intreb daca mai sunt alti oameni ca mine, oameni la care nu s-a aplicat in veci "prost sa fii, noroc sa ai", ci mai degraba "sa te duca mintea cat de cat si sa muncesti pana nu mai poti, ca poate se uita si la tine norocul cu coada ochiului". Pentru ca daca ar fi asa, sunt curioasa de ce punem cu totii atata accent pe prima oara in orice, din moment ce a doua oara ne iese mai bine. Sau poate ca asta e inca un semn ca ar trebuit sa incep sa merg pe la biserica...
Nu pot sa inteleg nici un ruptul capului de ce nu imi ies niciodata lucrurile cum trebuie din prima. Nu sunt superficiala, ma chinui, incerc din rasputeri sa fac totul asa cum trebuie, pentru ca, in fond, nu e vorba de nimicuri la care ma gafez la inceput, ci de evenimente sau ocazii care imi pot marca viata. Asa mi s-a intamplat aproape de cand ma stiu: a trebuit mereu sa depun eforturi imense ca sa ajung unde imi doream pentru ca norocul nu m-a lovit niciodata din prima. In schimb, a fost al dracului de ironic si mi s-a mai fluturat o a doua oara prin fata, ca sa vad probabil ce am ratat. Insa de fiecare data am fost suficient de inraita incat sa-l prind, sa nu ii mai dau drumul si sa-l imbunatatesc cu ambitia mea. Asa se face ca: am intrat in clasa de bilingv engleza la liceu printre ultimii si am terminat printre primii, am intrat la facultate printre ultimii si acum sunt printre primii cu bursa si toate cele, am pierdut cateva functii importante doar ca sa le recapat dupa putin timp si sa devin om de baza pentru superiorii mei, a trebuit sa iau o nota mica la ceva pentru ca mai apoi sa ma intorc si sa ploua numai cu note de 10 pe drumul meu.
Niciodata nu imi ies lucrurile bine din prima. Asa ca ma intreb daca mai sunt alti oameni ca mine, oameni la care nu s-a aplicat in veci "prost sa fii, noroc sa ai", ci mai degraba "sa te duca mintea cat de cat si sa muncesti pana nu mai poti, ca poate se uita si la tine norocul cu coada ochiului". Pentru ca daca ar fi asa, sunt curioasa de ce punem cu totii atata accent pe prima oara in orice, din moment ce a doua oara ne iese mai bine. Sau poate ca asta e inca un semn ca ar trebuit sa incep sa merg pe la biserica...
