Nu am vazut filmul "I don't know how she does it" cu Sarah Jessica Parker, dar nici nu cred ca ar mai avea vreun rost sa o fac, din moment ce o am langa mine pe propria mea mama care nu doar o data m-a lasat cu o expresie ce sugereaza intocmai titlul filmului.
Si chiar nu stiu cum reuseste sa bata niste albusuri un sfert de ora fara sa o doara mana (si apoi sa continue cu restul), sa simta exact ce lipseste din mancarea mea preferata, sa imi scoata in 2 minute pete de pe bluze pe care eu cu neglijenta si regularitate le umplu de ciocolata sau de pizza, sa imi dea medicamentul potrivit pentru orice durere mica sau mare la simpla si puerila mea indicatie de genul "mami, ma doare aici", sa isi faca timp pentru toti si toate si mai ales pentru mine.
Eu stiu ca nu toate mamicile sunt asa, de-asta nici nu vreau sa aud ca toate mamele isi iubesc copiii si ca inevitabil toate devin super femei atunci cand vine vorba de odraslele lor si de familie in general. Unele se afunda in cariera (asa cum probabil vor face si eu la un moment dat), altele in placeri proprii. Si mai sunt si cele care se inneaca in nepasare sau, Doamne fereste, in vicii de tot felul. Macar din anumite puncte de vedere sper sa imi mostenesc mama, desi cel putin deocamdata este peste puterea mea de intelegere si de executie. Nu stiu daca voi reusi vreodata sa fiu genul de parinte care sa stie exact ce sa spuna sau ce sa faca la un simplu "mami..." gangurit pe un anume ton de propriul copil. Dar sper sa se gaseasca undeva prin genele mele...
Si chiar nu stiu cum reuseste sa bata niste albusuri un sfert de ora fara sa o doara mana (si apoi sa continue cu restul), sa simta exact ce lipseste din mancarea mea preferata, sa imi scoata in 2 minute pete de pe bluze pe care eu cu neglijenta si regularitate le umplu de ciocolata sau de pizza, sa imi dea medicamentul potrivit pentru orice durere mica sau mare la simpla si puerila mea indicatie de genul "mami, ma doare aici", sa isi faca timp pentru toti si toate si mai ales pentru mine.
Eu stiu ca nu toate mamicile sunt asa, de-asta nici nu vreau sa aud ca toate mamele isi iubesc copiii si ca inevitabil toate devin super femei atunci cand vine vorba de odraslele lor si de familie in general. Unele se afunda in cariera (asa cum probabil vor face si eu la un moment dat), altele in placeri proprii. Si mai sunt si cele care se inneaca in nepasare sau, Doamne fereste, in vicii de tot felul. Macar din anumite puncte de vedere sper sa imi mostenesc mama, desi cel putin deocamdata este peste puterea mea de intelegere si de executie. Nu stiu daca voi reusi vreodata sa fiu genul de parinte care sa stie exact ce sa spuna sau ce sa faca la un simplu "mami..." gangurit pe un anume ton de propriul copil. Dar sper sa se gaseasca undeva prin genele mele...
