Cand eram mica, nu mancam ceai cu biscuiti, eram cam fitoasa la mancare. Nu mancam nici cereale cu lapte ca toti copiii, pentru ca am intoleranta la lactoza, ceea ce inseamna ca lapticul nu rezista in burta mea mai mult de juma de ora. Nici painea cu unt si dulceata nu prea ma incanta in copilarie... Dar de un an si ceva de cand m-am mutat in Bucuresti, ceaiul cu biscuti a devenit pentru mine o gustare de seara ideala! Nu ca nu as avea ce sa mananc, dar mai ales pentru un om aflat la dieta, un om care se abtine cu greu sa nu se infiga in maldarul de ciocolata al Habibei, desertul meu de seara reprezinta o alternativa decenta. Acuma...ca toate cele de pe lumea asta, are si o parte proasta. Pe mine ma scoate din sarite, dar pe Habiba o amuza zdravan si o determina sa ma ia cu "Ooooh daaa, biscuiti cu ceai, delicatesa!!! Pastreaza-mi si mie!!!" de fiecare data cand mi se intampla asta: ( inlocuiti laptele cu ceaiul )
Ce om normal poate sa iti pastreze calmul cand i se intampla asta aproape zilnic?!
Ce om normal poate sa iti pastreze calmul cand i se intampla asta aproape zilnic?!
