Spunem despre oamenii ametiti sau imprastiati ca sunt cu capul in nori. Bine ca suntem noi, restul, mai pamanteni... Si ne-o fi bine? Oare nu sunt mai fericiti cei care merg impiedicati si neatenti, dar zambind si privind cerul, decat noi, astia, care ne consideram atenti si realisti, dar care mergem incruntati cu privirea in canalizari? Zic, n-or fi mai linistiti si mai impacati cei care nu isi scot capul din norii pufosi din cer decat cei care, uneori, cu o mandrie nejustificata, se forteaza sa se confrunte zilnic cu iadul terestru?
Choco, ai primit un premiu de la mine și mi-ar face plăcere să răspunzi afirmativ. Măcar o dată :))
RăspundețiȘtergere